RISCUL CĂDERII DIN HAR
A fi mântuit nu înseamnă a fi imun la cădere.
Scriptura ne avertizează cu solemnitate: chiar cei care cred că stau în picioare sunt chemați
să vegheze. Trăim într-o vreme în care confortul religios a redus simțul vegherii, dar
adevărul rămâne: credința poate fi abandonată, iar harul – pierdut.
1 Corinteni 10:12 – „Astfel dar, cine crede că stă în picioare să ia seama să nu cadă.”
Căderea din har este despărțirea conștientă de Hristos.
Galateni 5:4 spune clar că cei ce aleg altă neprihănire decât cea din Hristos „s-au despărțit
de El”. Nu este vorba de o alunecare întâmplătoare, ci de o alegere deliberată de a părăsi
Adevărul.
Căderea nu este întotdeauna bruscă; adesea este tăcută, dar letală.
Începe prin neglijarea Scripturii, se adâncește în compromisuri, și se consolidează prin
împietrirea inimii. Evrei 3:13 ne amintește că păcatul înșeală și împietrește.
O inimă care nu mai iubește este prima dovadă a căderii.
Apocalipsa 2:4 arată că pierderea dragostei dintâi precede orice abatere majoră. Refuzul
pocăinței, lipsa puterii spirituale și forma fără fond trădează o credință slăbită.
Statornicia în har este rezultatul vegherii zilnice și al unei vieți zidite pe Cuvânt.
Cine veghează și se roagă, cine rămâne în părtășia sfinților și se supune corectării frățești își
păstrează sufletul în dragostea lui Dumnezeu (Iuda 1:21).
Lepădarea de credință nu este doar o realitate individuală, ci și un semn al vremurilor din
urmă.
Biblia ne avertizează că înainte de venirea Domnului va fi o apostazie generală (2 Tes. 2:3).
Religia fără Hristos, formele fără viață, și iubirea de sine sunt simptome vizibile.
Harul nu se epuizează, dar poate fi respins.
Petru a plâns cu amar după lepădare, dar s-a întors. Hristos nu refuză pe cel ce vine cu
pocăință sinceră (1 Ioan 1:9). Totuși, pentru cei ce persistă cu voia în păcat, Scriptura spune:
„nu mai rămâne nicio jertfă…” (Evrei 10:26).
Frica sfântă și dragostea pentru Hristos ne păstrează pe cale.
Nu teamă de pedeapsă, ci conștientizarea prezenței sfinte a Domnului ne motivează să
rămânem în har până la sfârșit. Cel ce va birui, va moșteni totul (Apoc. 21:7).
APLICAȚII PERSONALE
Întreabă-te sincer: „Mai arde în mine dragostea dintâi?”
Vezi disciplina frățească ca pe un har, nu ca pe o ofensă.
Alege zilnic părtășia, rugăciunea și Cuvântul.
Roagă-te pentru cei care au căzut – harul poate restaura.
Nu renunța: statornicia are o răsplată eternă.
CONCLUZIE
Harul este un dar, dar statornicia este o alegere zilnică. Nu suntem chemați la o credință
temporară, ci la o alergare până la capăt. Să nu fim dintre cei ce dau înapoi, ci dintre cei care
își păstrează credința până la sfârșit.
Rămâi în Hristos. Rămâi în har. Rămâi treaz. Evrei 10:39 – „Noi nu suntem din aceia care
dau înapoi spre pierzare, ci din aceia care au credință pentru mântuirea sufletului.”